FENG-SHUI

Influenţele lunii MARTIE 2020

POST CONTENT

 Follow us: Facebook | Twitter | Instagram | Pinterest
Share:
by AMdaebak | 26 februarie 2020 | Sursă Foto: WOFS
A
cestea sunt informaţii GENERALE privind luna MARTIE 2020. Pentru analize FENG SHUI (amprenta casei/ spaţiului de lucru) şi PAHT CHEE (astrologie chineză – diagramă personală, calcul date favorabile, analize săptămânale/ lunare, compatibilităţi), ne puteţi contacta pe adresa alexa@amdaebak.ro.
 
Luna solară care debutează în data de 6 martie 2020 şi se va încheia în data de 4 aprilie 2020 este lună de IEPURE sub patronajul elementului pământ yin. În această lună, în centrul Lo Shu–ului se află steaua 7, stea cu energie de furturi (materiale, dar şi de idei), violenţă verbală, trădări, dar şi posibile accidente care implică elementul metal. Este cu atât mai periculoasă această lună, cu cât stele anuale se dublează. Acest aspect reprezintă faptul că anumite sectoare/ zodii vor fi destul de sever afectate, în timp ce alte sectoare/ zodii sunt beneficiarele unor energii foarte auspicioase.
 
 
Conform calendarului spiritual realizat de maestra Lillian Too există:
 
Zile favorabile: 2, 4, 5, 7, 8, 9, 15, 18, 24, 27 martie 2020  - în aceste zile puteţi face purificarea energetică a casei, ritualuri de protecţie, scrierea dorinţelor, ascultarea mantrelor, acte caritabile etc.
 
AICI  găsiţi informaţiile despre zilele favorabile/ nefavorabile pentru TUNS, luna MARTIE 2020.
 
INFORMAŢIILE pentru ANUL 2020, anulŞOBOLANULUI la răscruce pe bârna acoperişului” sunt cuprinse într-un ghid cu peste 100 de pagini, în format electronic PDF. Îl puteţi comanda, trimiţând un mail pe adresa info@amdaebak.ro, cu textul „COMANDĂ GHID ©AMdaebak 2020” şi veţi primi informaţiile necesare.
 
ATENŢIE!!! Conform maestrei Lillian Too, influenţele lunii întotdeauna se prezintă potrivit datelor calendarului solar (cel prezentat şi de maestra Lillian Too). Calendarul lunar se ia în considerare doar în cazul calculelor/ analizelor Paht Chee (chart-uri, calculare dată favorabilă etc). Mai multe detalii despre calendarul Lunar vs. Solar găsiţi AICI!
 
În cazul lunii de IEPURE, perioada lunii solare este 6.03.2020 – 4.04.2020, iar conform calendarului lunar este perioada 23.02.2020, ora 17:36 (ora României) -  24.03.2020, ora 11:30(ora României)Luna plină09.03.2020, ora 19:48 (ora României).
 
 
 
Influenţele stelelor lunare asupra sectoarelor spaţiilor de locuit/ lucru
 
 
În prima parte a acestui articol vom prezenta influenţele energiilor stelelor lunare asupra sectoarelor din casă, spaţii, birourisau unde vă desfăşuraţi pentru mai mult timp activitatea. Astfel puteţi să aflaţi unde anume sunt energii benefice şi este bine de potenţat şi care dintre sectoare sunt afectate de energii mai puţin benefice şi cum pot fi acelea controlate/diminuate.
 
Centrul casei (sediul familiei) – În această lună în Centrul casei vine steaua lunară 7, stea cu energie de furturi (materiale, dar şi de idei), violenţă verbală, trădări, dar şi posibile accidente care implică elementul metal. Steaua 7 este dublată în această lună, astfel încât există pericol foarte mare de violenţă şi furturi. Evitați obiectele ascuțite din metal, care pot duce la vătămări și sângerare. Verificați de două ori dacă aţi închis uşa de la casă sau maşină în această lună. Excesul de element metal poate să predispună la apariţia unor diferite patologii la nivelul gurii şi membrelor. Un bol cu apă Yin amplasat în acest sector poate ajuta la echilibrarea elementelor.
 
Sectorul de Nord - carieră (unde se situează zodia Şobolan şi Fiul cel mijlociu al casei) – În această lună în sectorul de Nord vine steaua lunară 3, stea cu energie de ceartă, discuţii, procese. O lună extrem de stresantă şi cu predispoziţie spre conflict, mai ales dacă petreceţi mult timp în acest sector. Cei care locuiesc în case cu direcţia de orientare pe Nord ar trebui să fie foarte atenţi luna aceasta. Dezacordurile minore ar putea degenera în violenţe, dar şi probleme legale. Evitați activitățile zgomotoase în această zonă. Puteţi amplasa aici un bol cu mere roşii pentru a ţine sub control aceste energii nefavorabile, mai ales pentru că sunt dublate în această lună.
 
Sectorul de Nord-Est - învăţătură (unde se situează zodia Bivol, Tigru şi Fiul cel mic al casei) – În această lună în sectorul de Nord-Est vine steaua lunară 1, stea cu energie de victorie şi succes. Dacă aveţi dormitorul sau intrarea principală în acest sector, luna aceasta poate aduce multe oportunități pe toate planurile! Planul financiar este şi acesta foarte bine aspectat, oportunitățile de a face bani abundă. Puteţi să vă folosiţi de simbolul Steagul Victoriei pentru a potenţa această energie de succes. Mai mult, nu uitaţi de stringul de putere 168, acesta putând fi activat prin orice fel de reprezentare: stickere cu aceste cifre (puteţi să vă gravaţi ceasul sau bijuteriile cu aceste numere). Stringul de putere 168 reprezintă drumul spre prosperitate. Din cauza unui dezechilibru între elemente,  pot să apară predispoziţii spre patologii digestive şi renale. Evitaţi pe cât posibil să beţi alcool în exces!
 
Sectorul de Est - sănătate (unde se situează zodia Iepure şi Fiul cel mare) – În această lună în sectorul de Est vine steaua lunară 5, stea cu energie de obstacole, ghinioane, mici accidentări şi evenimente neplăcute. Este cu atât mai periculoasă această lună, cu cât poate aduce obstacole, probleme de sănătate şi pierderi de bani, în special pentru bărbați. Rezindenţii acestui sector ar trebui să acorde mai multă atenţie sănătăţii în această lună. Remediul Pagoda celor 5 elemente este cel mai indicat pentru a diminua din puterea acestor energii. Din păcate pot să apară îmbolnăviri și accidente grave care pot fi fatale. Persoanele în vârstă, bolnave, femeile însărcinate ar trebui să evite să doarmă şi/sau să petreacă mult timp în acest sector al casei. Dacă aveţi bucătăria (şi mai precis aragazul) în sectorul de Est al casei, evitaţi să lăsaţi focul să ardă pentru mult timp şi nesupravegheat. Mai mult, dacă aveţi soba sau grătarul în grădină în acest sector, evitaţi să le folosiţi în această lună. Pentru a controla această energie vă puteţi folosi de elementul metal, sub formă de culori (alb, gri, argintiu, auriu) sau prin accesorii & obiecte legate de acest element.
 
Sectorul de Sud-Est - prosperitate (unde se situează zodia Dragon, Şarpe şi Fiica cea mare) – – În această lună în sectorul de Sud-Est vine steaua lunară 6, stea cu energie de prosperitate indirectă, noroc şi ajutor divin.  Planul financiar este foarte bine aspectat în această lună. Energiile acestei luni vor fi extrem de benefice pentru fiica cea mare a casei. Încercați să petreceți mai mult timp în această parte a casei în această lună pentru a o menține activată. Cu toate acestea, există predispoziţie spre accidente cauzate de obiecte metalice. Țineți cuțitele și obiectele ascuțite departe de acest sector.
 
Sectorul de Sud - faimă (unde se situează zodia Cal şi Fiica mijlocie) – În această lună în sectorul de Sud vine steaua lunară 2, stea cu energie de boală (poate să aducă chiar şi îmbolnăviri de relaţii). Luna aceasta se dublează energia de boală, ceea ce înseamnă că trebuie să acordaţi mai multă atenţie planului sănătăţii. Dacă direcţia de orientare a casei, dormitorul sau biroul se află în sectorul de Sud, încercaţi să nu activaţi aceste camere prin obiecte/simboluri care aparţin elementului pământ sau foc. Fiind o perioadă cu multe epidemii, răceli şi alte virusuri, este indicat să evitaţi locurile aglomerate. Evitați luminile foarte puternice şi tot felul de zgmotote, date de TV, radio, laptop etc. Persoanele în vârstă sau bolnave ar trebui să evite să doarmă sau să petreacă foarte mult timp în acest sector. De asemenea evitaţi, dacă nu este ceva urgent, operaţiile, vizite în spital, vizita unei persoane bolnave, cimitirele şi în general locurile cu multă energie yin.
 
Sectorul de Sud-Vest – dragoste, căsătorie (unde se situează zodia Oaie, Maimuţa şi Mama casei) –  În această lună în sectorul de Sud-Vest vine steaua lunară 4, stea cu energie de dragoste şi succes academic. Succesul este potenţat în această lună mai ales pentru cei implicaţi în activități academice sau a unor proiecte creative în domenii artistice. Un loc minunat pentru studenți/ elevi să înveţe/ scrie sau să citească! Scriitorii și studenții care se pregătesc pentru examene vor beneficia foarte mult de acest sector în această lună. Acest sector aduce, de asemenea, mult noroc în dragoste. Cei singuri ar putea întâlni pe cineva cu potențial pe termen lung! Dar cei căsătoriți, trebuie să evite amplasarea unei fântâni sau oricărui simbol al elementului apă în sectorul de Sud-Vest pentru a vă proteja împotriva unor eventuale infidelități.
 
Sectorul de Vest - descendenţi  (unde se situează zodia Cocoş şi Fiica cea mică/ tânără) – În această lună în sectorul de Vest vine steaua lunară 9, stea cu energie de multiplicare şi prosperitate în viitor. Beneficitatea acestei luni depinde foarte mult de amprenta casei a fiecărei persoane în parte. Vestea bună este că există potenţial de promovare și noi oportunități de muncă pentru  rezidenţii acestui sector. Trebuie doar să aveți grijă să nu aveți prea multă energie aparţinând elementului foc în acest sector - o potenţare excesivă a elementului foc ar putea aduce consecințe dezastruoase.
 
Sectorul de Nord-Vest – mentori (unde se situează zodia Câine, Mistreţ şi Patriarhul casei) – În această lună în sectorul de Nord-Vest vine steaua lunară 8, stea cu energie de prosperitate. Poate fi o perioadă foarte bună din punct de vedere financiar mai ales pentru bărbatul casei. Acest sector este extrem de norocos în această lună, mai ales în ceea ce priveşte achiziţia de terenuri şi proprietăţi. Puteţi potenţa energiile benefice din acest sector prin a petrece mai mult timp în această parte a casei sau biroului. Este recomandat să staţi pe una din direcţiile favorabile conform nr. Kua mai ales atunci când trebuie să semnaţi un contract, discutaţi afaceri la telefon sau într-o şedinţă. În fiecare dimineață este recomandat să faceţi zgomot (energie yang) pentru a activa energiile atât de favorabile din acest sector.
 
 
Influenţele stelelor lunare asupra ZODIILOR chinezeşti
 
 
Zodiile care sunt printre cele mai favorizate în luna MARTIE 2020: BIVOL, TIGRU, DRAGON, ŞARPE, OAIE, MAIMUŢĂ, CÂINE, MISTREŢ. Mai jos vă vom prezenta principalele aspecte ale acestei luni pentru fiecare zodie, conform lui Lillian Too:
 
 
În cazul în care nu sunteţi siguri cărui semn zodiacal chinezesc aparţineţi sau sunteţi născuţi în lunile ianuarie sau februarie, recomandarea noastră este să verificaţi pe WOFS.
 
 
 
ŞOBOLAN 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008, 2020
 
O lună complicată, deoarece în această lună sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 3, stea cu energie de certuri, conflicte, neînţelegeri, litigii şi procese. Fiind luna zodiei Iepure, este o lună în care apare o „penalizare” pentru cei din zodia Şobolan. Mai mult, această energie se dublează, ceea ce înseamnă că este recomandat să fiţi foarte atenţi la comunicare. Cei din zodia Şobolan nu vor fi în cea mai bună dispoziție în această lună. Energiile acestei luni pot să vă provoace la bârfe care pot duce la conflicte verbale violente. Este foarte posibil să intraţi în conflicte în mod regulat cu colegii, care par să vă provoace la fiecare pas. În orice situație de conflict, mai bine lăsați de la voi şi mergeţi pe drumul vostru. Dacă sunteți implicat într-o cauză judecătorească, aveți nevoie într-adevăr de multă răbdare şi tact. Nu vă implicaţi în situaţii care pot degenera, mai ales în plan financiar, iar cei cu propria afacere sunt sfătuiţi să nu atragă atenţia în niciun fel în următoarea perioadă. Relaţiile sentimentale şi de familie sunt destul de mult afectate în această lună, mai ales din cauza temperamentului vostru – nu veţi reuşi nimic dacă ajungeţi să vă certaţi din orice. Elevii/ studenţii au nevoie de o activitatea extracuriculară pentru a se menţine motivaţi şi liniştiţi psihic. Puteţi amplasa un bol cu mere roşii în sectorul de Nord al casei pentru a menţine sub control această dublare de energie de certuri din această lună.
 
BIVOL – 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009
 
O lună excelentă, deoarece sunteţi favorizaţi de energia stelei lunare 1, stea cu energie de victorie şi succes. Pentru a profita la maxim de aceste energii vă puteţi folosi de simbolul Banerul Victoriei (steagul victoriei). Oportunitățile abundă pentru cei din zodia Bivol! Luna aceasta merită să depuneţi efort suplimentar. Lucrați din greu dacă trebuie - rezultatele vin repede! Există noroc de promovare, astfel sunteţi sfătuiţi să faceţi tot ce trebuie pentru a rămâne în vizorul superiorilor. Deși este posibil să întâlniți o concurență acerbă, puteți învinge cu ușurință orice rival cu care vă puteţi confrunta. În plan sentimental, dacă vă aflaţi într-o relație dificilă, acesta ar putea fi momentul să renunţaţi la relaţie şi să mergeţi mai departe. Cei aflaţi într-o relaţie stabilă sunt sfătuiţi să petreacă mai mult timp împreună pentru a reaprinde flacăra pasiunii.  Pentru nativii Bivol care au propria afacere, această lună vă poate aduce numai veşti bune: şanse de a vă promova, strategii şi proiecte noi, lansări de produse sau servicii; totul pare să fie de partea voastră în următoarea perioadă. Elevii/ studenţii sunt foarte avantajaţi în această lună, mai ales dacă participă la diverse concursuri sau competiţii sportive. Notele nu par să fie o problemă pentru voi în această lună, însă sunteţi sfătuiţi să încercaţi şi lucruri noi pentru a identifica în ce domeniu excelaţi.
 
TIGRU – 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010
 
O lună excelentă, deoarece sunteţi favorizaţi de energia stelei lunare 1, stea cu energie de victorie şi succes. Pentru a profita la maxim de aceste energii vă puteţi folosi de simbolul Banerul Victoriei (steagul victoriei). Pot să fie foarte multe oportunităţi pentru nativii Tigru în această lună! O perioadă fericită cu multe motive pentru a sărbători! Proiectele de la job merg fără prea multe probleme, iar colegii si superiorii apreciază ceea ce întreprindeţi. Un moment bun pentru reluarea vechilor prietenii și formarea unora noi. Planul financiar este foarte bine aspectat, vă puteţi aştepta la cadouri neaşteptate. Nativii Tigru care au propria afacere pot să înceapă proiecte noi, pentru că lucrează foarte bine cu echipa formată. Cei care sunt încă singuri pot începe o relaţie nouă în această lună pentru că au abilitatea de a face cuceriri. Cuplurile căsătorite sunt sfătuite să petreacă mai mult timp împreună poate chiar făcând activităţi comune. Este luna zodiei de dragoste, zodia Iepure! Elevii/ studenţii sunt foarte avantajaţi în această lună, mai ales nativii Tigru de 10 ani. Energiile acestei luni vă pot ajuta să învăţaţi mai bine, să memoraţi mai repede şi să vă identificaţi talentele.
 
IEPURE –1927, 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011
 
Poate fi o lună extrem de periculoasă, deoarece sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 5, stea cu energie de obstacole, ghinioane, mici accidentări şi evenimente neplăcute. Este cu atât mai periculos, cu cât în această lună energia lui 5 Galben se dublează. Pot să apară obstacole la locul de muncă, de aceea recomandarea este să fiţi cât mai retraşi şi să nu vă asumaţi mai multe responsabilităţi – nu este momentul să faceţi eforturi pentru a face o impresie bună! De asemenea este foarte important să nu vă implicaţi în bârfe sau zvonuri la locul de muncă – riscaţi să pierdeţi din aliaţi. Nativii Iepure care au propria afacere sunt sfătuiţi să evite investiţiile financiare, deciziile importante, semnările de contracte – fiţi atenţi şi la competitori. În plan sentimental sunt avantajaţi cei care au un cuplu stabil, deoarece vor avea parte de sprijin, sfaturi, iar viața de familie vă va oferi o pauză de la stresul de la locul de muncă. Cei singuri preferă în această lună să petreacă mai mult timp în compania prietenilor. Există o predispoziţie spre îmbolnăviri – atenţie deci la dietă, faceţi mai multă mişcare şi odihniţi-vă atunci când corpul vă cere. Elevii/ studenţii au parte de o lună fără prea multe evenimente în domeniul academic, însă dacă vă apar idei, notaţi-le repede într-un jurnal.
 
DRAGON – 1928,1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012
 
O lună favorabilă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 6, stea cu energie de prosperitate indirectă, noroc şi ajutor divin. Norocul se îmbunătățește față de luna precedentă. O perioadă foarte  bună pentru finalizarea proiectelor sau începerea unor noi proiecte. Aprobările vin ușor! Puteţi descoperi noi metode de a câștiga bani - trebuie doar să le căutați. Cu toate acestea, nu luaţi o decizie majoră prea repede, fără a avea prea multe informaţii. Gândiţi-vă şi analizaţi foarte bine situaţia înainte. Puteţi beneficia de sfaturilor unor mentori foarte importanţi! La locul de muncă aveţi nevoie în această lună să vă îmbunătăţiţi relaţiile cu cei din jur pentru a putea beneficia de ajutorul unor aliaţi importanţi în perioada următoare. Cei tineri sunt sfătuiţi să se concentreze mai mult pe câştigarea de experienţă, în timp ce nativii de 44 ani pot să se aştepte la o mărire de salariu sau o promovare. Nativii Dragon ar trebui să evite sporturile periculoase sau antrenamentele fizice dure în această lună. Excesul de energie a elementului metal poate provoca răniri la nivelul membrelor! Cei care au propria afacere s-ar putea să se confrunte cu mici neînţelegeri cu partenerii de afaceri, dar pot să beneficieze şi de pe urma unor noi parteneriate! Planul sentimental este foarte bine aspectat pentru cei singuri – au şansa să întâlnească persoana potrivită sau să descopere că aveau alături în tot acest timp, o persoană specială. Elevii/ studenţii beneficiază de o ocazie foarte importantă în această lună – pot să beneficieze de ajutorul unui mentor care să-i ghideze la momentul potrivit. Acest mentor poate fi un profesor de la şcoală, unul din părinţi sau o altă rudă mai în vârstă. Nu rataţi oportunităţile care vin în această lună!
 
ŞARPE – 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013
 
O lună favorabilă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 6, stea cu energie de prosperitate indirectă, noroc şi ajutor divin. Norocul este puternic şi este adus de dublarea energiei stelelor lunare + anuale. Aveţi mai multă încredere în forţele proprii și sunteţi sfătuiţi să vă ascultaţi intuiţia. La locul de muncă totul pare să meargă foarte bine, mai ales pentru că beneficiaţi de sprijinul unor aliaţi. De asemenea s-ar putea să întâlniţi o persoană cu o funcţie foarte importantă, care să vă devină şi mentor!  Nativii Şarpe care au propria afacere sunt sfătuiţi să pună în aplicare ideile care le vin şi să fie îndrăzneţi, deoarece au toate şansele să dea lovitura! Planul sentimental este bine aspectat, mai ales pentru cei singuri. Recomandarea este să acceptaţi invitaţiile la diverse evenimente şi petreceri - nu se ştie niciodată unde puteţi întâlni persoana potrivită! Nativii Şarpe ar trebui să evite sporturile periculoase sau antrenamentele fizice dure în această lună. Excesul de energie a elementului metal poate provoca răniri la nivelul membrelor! Elevii/ studenţii bemeficiază de o ocazie foarte importantă în această lună – pot să beneficieze de ajutorul unui mentor care să-i ghideze la momentul potrivit. Acest mentor poate fi un profesor de la şcoală, unul din părinţi sau o altă rudă mai în vârstă. Nu rataţi oportunităţile care vin în această lună!
 
CAL – 1930, 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014
 
O lună complicată, deoarece în această lună sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 2, stea cu energie de boală (poate să aducă chiar şi îmbolnăviri de relaţii). Este cu atât mai periculoasă această lună, cu cât se dublează această energie de boală. Nivelul de energie este foarte scăzut în această lună. S-ar putea să vă simţiţi letargici, fără chef şi cu nevoie mai mare de odihnă. Evitați pe cât posibil spațiile aglomerate, spitalele, cimitirele, în general locurile cu energie yin. Există predispoziţii spre îmbolnăviri, dar şi agravări de boli – atenţie foarte mare la semnalele transmise de corpul vostru. S-ar putea să vă simțiți distras și fără putere de concentrare – se datorează lipsei de energie. Recomandarea este ca în această lună să adoptaţi o dietă mai uşoară pentru organismul vostru – supele/salatele fiind cele mai potrivite în această perioadă. Este foarte important să luaţi vitamine, să mâncaţi ceea ce gătiţi voi acasă. Evitaţi pe cât posibil să luaţi masa în oraş, în această lună! Nativii Cai de 54 ani sunt cei care trebuie să acorde atenţie suplimentară planului sănătăţii! La locul de muncă sunteţi sfătuiţi să lucraţi în echipă, pentru că altfel riscaţi să faceţi multe greşeli. Nativii Cal care au propria afacere au nevoie de o echipă care să-i susţină şi să le pună în aplicare ideile. Planul sentimental este foarte bine aspectat (este luna zodiei de dragoste), mai ales pentru cei singuri, care au toate şansele să întâlnească persoana potrivită! Elevii/ studenţii se pot confrunta cu o perioadă dificilă din cauza lipsei de energie şi motivaţie – odihniţi-vă, luaţi vitamine şi mâncaţi fructe proaspete, mai ales citrice.
 
OAIE – 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015
 
O lună excelentă deoarece sunteţi favorizaţi de energia stelei lunare 4, stea cu energie de dragoste şi succes academic. Aveți multă energie în această lună, ceea ce vă poate ajuta să duceţi la bun sfârşit orice proiect. Este clar o lună foarte bună atât în plan sentimental, cât şi academic. Productivitatea se află la cote maxime! Este foarte important ca în această lună să vă canalizaţi energia în muncă, proiecte valoroase pentru că veţi putea obține rezultate deosebite. De asemenea este o perioadă foarte bună pentru a vă îmbunătăţi relaţiile cu colegii şi superiorii – poate nu ar fi o idee rea să discutaţi cu aceştia ideile voastre în legătură cu anumite proiecte sau evenimente. Nativii Oaie care au propria afacere pot să cunoască persoane noi cu care să încheie şi să semneze contracte. Este foarte posibil ca un parteneriat nou să fie exact ce vă trebuia pentru ca afacerea să evolueze. Planul sentimental este foarte bine aspectat mai ales pentru cei singuri care sunt sfatuiţi să iasă din zona de confort şi să accepte invitaţiile la diverse petreceri şi evenimente sociale. Cei într-o relaţie stabilă au parte acum de o lună în care pot să petreacă mai mult timp împreună, să se redescopere sau să treacă la următorul nivel – o logodnă, căsătorie, o a doua lună de miere, mutat împreună etc. Bineînţeles că elevii şi studenţii sunt cei mai avantajaţi în această lună deoarece au şansa ca în următoarea perioadă să-şi descopere talente ascunse. Nu ezitaţi să cereţi ajutorul atunci când aveţi nevoie şi încercaţi să nu vă lăsaţi distraşi de sentimentele romantice – este foarte important să profitaţi la maxim de energiile acestei luni în plan academic.
 
MAIMUŢĂ - 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016
 
O lună excelentă deoarece sunteţi favorizaţi de energia stelei lunare 4, stea cu energie de dragoste şi succes academic. O perioadă extrem de productivă pentru nativii Maimuță. Puteţi descoperi noi talente și metode rapide pentru finalizarea proiectelor. De asemenea, energiile acestei luni vă fac mai creativi şi plini de idei noi. Este foarte important ca în această lună să vă canalizaţi energia în muncă, proiecte valoroase pentru că veţi putea obține rezultate deosebite. La locul de muncă vă puteţi apropia de persoane cu care să colaboraţi foarte bine pe termen lung, mai ales dacă asta vă doreaţi de ceva timp. Un alt aspect foarte important este că s-ar putea să vă doriţi să vă asumaţi mai multe responsabilităţi sau poate chiar să optaţi pentru o perioadă de probă într-un alt departament. Nativii Maimuţă care au propria afacere sunt sfătuiţi să acorde mai multă atenţie socializării, să cunoască mai multe persoane, pentru că aveţi nevoie de parteneriate productive pentru afacerea voastră. O astfel de şansă poate să apară prin participarea la un eveniment, sau un telefon, email etc. Planul sentimental este foarte bine aspectat pentru persoanele singure - puteţi întâlni o persoană compatibilă cu voi. Cei într-un cuplu stabil sunt sfătuiţi să ofere atenţie şi afecţiune în aceeaşi măsură cu partenerul de viaţă, pentru că altfel există riscul să apară o persoană care să-i acorde mai multă atenţie partenerului vostru. Elevii şi studenţii sunt foarte avantajaţi în această lună, mai ales la capitolul comunicare – ştiţi să vă expuneţi ideile, părerile şi să vă menţineţi la un nivel foarte înalt.
 
COCOŞ – 1933, 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017
 
O lună importantă, deoarece energia stelei lunare 9, stea cu energie de multiplicare şi prosperitate în viitor este dublată în următoarea perioadă. O lună bună pentru începerea sau finalizarea unor proiecte la care lucraţi de mult timp. Pentru a avea o lună bună, este important să vă prioritizaţi activităţile, să nu lucraţi peste program şi să nu puneţi planul sănătăţii pe loc secund. Nu uitaţi, este luna zodiei conflictuale, zodia Iepure! La locul de muncă s-ar putea să vă confuntaţi cu persoane care complotează împotriva voastră sau care vă bârfesc. Încercaţi să nu vă implicaţi în situaţii din care puteţi să vă stricaţi reputaţia. Evitați oamenii nemulţumiţi/negativişti sau pe cei care critică non-stop ceea ce faceţi sau spuneţi fără a vă prezenta argumente solide. Excesul de element foc ar putea provoca un temperament greu de controlat, aducând posibile conflicte între generații. Nativii Cocoş care au propria afacere sunt sfătuiţi să stea mai retraşi în această lună şi mai degrabă să facă planuri decât să acţioneze! Planul sentimental este neutru în această lună – evitaţi relaţiile sentimentale de la locul de muncă! Nici elevii şi studenţii nu vor avea o lună lipsită de obstacole, însă este important să continue să muncească la fel de mult şi să adopte o strategie disciplinată care să le aducă rezultatele dorite!
 
CÂINE – 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018
 
O lună excelentă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 8, stea cu energie de prosperitate. Este luna zodiei prietenului secret, zodia Iepure! Succesul poate să vină în viaţa voastră numai dacă puneţi în aplicare ideile şi strategiile voastre. Folosiți-vă de energiile norocoase ale lunii pentru a începe proiecte noi, nu ştiţi niciodată de unde pot să apară şi alte oportunităţi, mai ales în plan financiar! Recomandarea este să nu vă concentraţi doar în planul carierei, ci să petreceţi timp de calitate şi cu cei dragi. La locul de muncă vă puteţi ocupa de proiecte care să vă pună în valoare calităţile! Nativii Câine care au propria afacere sunt sfătuiţi să se concentreze mai mult pe ceea ce vor să facă în viitorul apropiat – pot să pună bazele acum. Planul sentimental este foarte bine aspectat, mai ales pentru persoanele singure – sunteţi sfătuiţi să vă exprimaţi în mod clar intenţiile şi sentimentele. Cei care sunt deja într-un cuplu stabil sunt sfătuiţi să mențină un echilibru între viața personală și carieră! Elevii şi studenţii au parte de una dintre cele mai bune luni din acest an – strălucesc în tot ceea ce fac!
 
MISTREŢ – 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019
 
O lună excelentă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 8, stea cu energie de prosperitate. Planul carierei este foarte bine aspectat, cu multe oportunităţi de succes! Este posibil ca la locul de muncă să fiţi rugaţi să participaţi la dezvoltarea unui proiect foarte important. De asemenea, există şansă de câştiguri financiare neaşteptate. Tinerii din zodia Mistreţ pot să beneficieze de foarte mult sprijin la locul de muncă mai ales din partea colegilor mai în vârstă. Nativii Mistreţ care au propria afacere pot să aibă multe oportunități de a atinge succesul. Dacă încercați de mult să semnaţi un contract sau un parteneriat, acesta este cel mai bun moment. Mai mult, puteţi avea încredere în intuiţia voastră – poate chiar să investiţi bani în strategii noi de marketing sau de dezvoltare a unor produse. Sunteţi sfătuiţi ca în această lună să faceţi acte de caritate – donaţii financiare, astfel încât să menţineţi un echilibru între planul material şi cel spiritual. Planul sentimental este foarte bine aspectat: puteţi începe o relaţie nouă, vă puteţi logodi sau chiar căsători! Elevii şi studenţii sunt sfătuiţi să se informeze foarte bine înainte de a începe o activitate nouă extracuriculară!
 
 
Notă: Nu amplasaţi plante sau elemente de apă în dormitor. Folosiţi remedii alternative!
 
 
 
Vă dorim o lună prosperă pe toate planurile!
 
 
 
Notificare drepturi
Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestui articol nu poate fi reprodus, stocat într-un sistem de preluare sau transmis sub orice formă sau prin orice mijloace (electronic, fotocopiere etc) fără permisiunea scrisă a echipei ©AMdaebak. Pentru informaţii despre obţinerea permisiunii, ne puteţi contacta pe adresa de mail info@amdaebak.ro.
 
 
 
Notificare răspundere
Informaţiile din acest articol sunt distribuite în baza „Aşa cum este”, fără garanţie. Cu toate că au fost luate toate măsurile de precauţie în pregătirea şi redactarea acestui articol, echipa ©AMdaebak nu va avea nicio răspundere faţă de nicio persoană sau entitate cu privire la orice pierdere sau daună cauzată sau care se presupune că a fost cauzată direct sau indirect de informaţiile din acest articol.
 
 
 
 
 
 
În această lună, în centrul Lo Shu–ului se află steaua 7, stea cu energie de furturi (materiale, dar şi de idei), violenţă verbală, trădări, dar şi posibile accidente care implică elementul metal!

A&M